Intr-un paragraf, discuta cu directorul firmei (pauza: o damn you Microsoft Office auto correct, daca eu vreau sa scriu “paragraf” tu de ce schimbi si pui “paragraph”, oh, you did it again :-w ) si povesteau ei ca intr-un clip vroiau sa foloseasca cuvantul “fericire” si cica nu le-a dat voie, nu stiu, Politia Publicitatii pentru ca “fericire”, cuvantul, era cumparat de Nestle, so Nestle= Fericire ? Yeah, sure…

Si ajung la fraza din titlu, cica, mai nou, Pepsi vrea sa cumpere culoarea albastru, sa aiba copywrite pe ea , sa detina efectiv aceasta nuanta, adica, glumesti ?!?! In acelasi timp au avut campanii in care au trimis computere albastre moca la nu stiu cate scoli and so on, chestii de genul, nu m-ar mira sa doneze paini albastre la oamenii flamanzi din Africa, ah,  da, ei nu au bani de Pepsi . Ne uitam la ocean, uuu, Pepsi;  sus pe cer  e un avion, da, zboara prin Pepsi. Nu, chestia asta mi se pare absurda si presupun ca sunt ofticati doar pe faptul ca Mos Craciun e rosu si nu albastru, deh, Coca-Cola a avut PR team mai bun.

PAUZA PUBLICITARA

PEPSI , PEPSI, PEPSI ! Potoloeste setea! Stai in fata computerului, citesti bloguri, parca lipseste ceva, nu? Un pahar cu PEPSI ! De ce sa fii insetat cand poti scapa de aceasta senzatie cruda. Bea un pahar cu PEPSI , scapa de sete !  Simte-te bine, fii inviorat de gustul minunat.

PAUZA PUBLICITARA

Oricum, chiar daca pana acum nu m-am gandit niciodata la asta, suntem o societate bazata pe consum si asta inseamna ca publicitatea joaca un rol foarte important cand vine vorba de invartit miliarde  si miliarde de euro /slash/ dolari. Dupa ce citesti o carte de genul realizezi putin situatia in care ne aflam si hmm… cum omul s-a transformat din fiinta in zombie-ul care are bani si cumpara produse. O intreaga batalie pe unde sa se duca banii zombie-ului (ca sa citez: “un adevarat al treilea razboi mondial”).

Oricum, inchei printr-o fraza care mi s-a parut geniala, “Lucrurile care nu pot fi schimbate trebuiesc macar descrise”…

In cazul in care va intereseaza mai multe despre aceasta industrie va recomand cu caldura aceasta carte.

P.S de ce imi vine sa cumpar o doza de Pepsi si sa beau ?!

DISCLAIMER: nu beti sucul precizat mai sus (daca mai pronunt inca o data numele ma duc la market) este rau, dauneaza grav sanatatii :)  , really !!

-Spuneai mai-nainte că ar trebui să-mi fie cunoscut numele tău, de ce?
-De ce? Of, of. Nu ți-a spus nimeni că este foarte important să te cunoști pe tine însuți , dar și că este cel mai greu? Cred că cunoști mai bine pe ceilalți din jurul tău decât te cunoști pe tine. Ei bine, uite că am noutăți. Eu sunt tu, sau tu ești eu? În fine, am amețit, eu și tu suntem aceeași persoană, sunt eul tău, sunt..of cred că ai priceput ideea, nu?
-Da, cred că da. Dar dacă suntem aceeași persoană, atunci cine a purtat dialogul acesta?
-Parcă nu aș fi eu!!! Nu a fost niciun dialog, a fost un monolg. Fără auditoriu. Sau poate…

Dacă prima stea căzătoare ar face pic, iar a doua ar face poc, sunt sigur că două stele căzătoare ar face pic-poc. Dar din nou, eu nu am văzut niciodată două stele căzătoare, ce știu eu? Nimic, dar pot să-mi imaginez. Daaaa…. da, pic-poc, sigur!

Hey, dar cine zice că ele cad? Sau cine zice că ele urcă ? Nu e Pământul un punct mic , pe un alt punct mic din mijlocul unui punct microscopic din univers? Cred că da. Cine sunt eu să zic că Pământul e sus sau jos? Ca să cadă o stea ar trebui să fim jos în Univers. Dar oare, oare nu suntem sus? Înseamnă că toate stelele ar fi urcătoare și ne-am înșelat, ne-am înșelat amarnic, există doar stele urcătoare. Ei, da, ai dreptate, la fel de bine am putea fi și jos și am avea dreptate, ar fi doar stele căzătoare. Cred că am să le numesc până la urma stele urcăcăzătoare .

Of, dacă stelele ar putea vorbi …

Uite !

Pic-poc!

Pune-ți o dorință. Nu, mă scuzi, două dorințe. Sunt sigur că se vor împlini, deci ai grijă.

-Hey! Mă bucur să te văd ! A trecut totuși atâta timp, hai, nu mai sta, lasă masa, nu pentru asta am venit. Povestește ce ai mai făcut, nu mai pot de curiozitate, sunt atât de multe lucruri de spus.
-Te grăbești ? Și eu sunt entuziasmat, dar de ce să nu ne simțim bine când povestim? Pregătesc o mică gustare imediat. A, da, și de băut, hmm, un pahar de vin, și să nu te prind că refuzi !!!

De fapt, nici nu prea îmi place vinul așa de mult, dar poate asta era rețeta pentru câteva povești bune cu un vechi prieten.

-Și, totuși ce te-a adus pe aici, mă gândeam că …
-Amintirile. Cred că e de ajuns.

…

Presupun că pentru câteva secunde, retrospectam, ne gândeam cum a fost , sau dacă chiar a fost. Timpul trece așa de repede, dar niciodată nu uiți de unde ai plecat, mereu vei fi conectat cu locul unde te-ai născut, poate de asta eram și eu aici. Viața e frumoasă sau cel puțin așa trebuie trăită în amintiri.

- Mersi, arată foarte bine . Te-ai gândit vreodată cât de importantă e mâncarea și băutura în viața omului ? Mănânci, bei la botez. La serbarea din clasa a IV-a , la banchet, fie el în generală sau liceu. Hey, cine a absolvit facultatea fără să cinstească un pahar cu prietenii ? O nuntă fără ospăț, ai văzut basm fără așa ceva? Și, da, și o înmormântare încheie cu masa. Cred că e over-rated, nu câinele e cel mai bun prieten al omului, mâncarea , băutura, ei sunt prietenii adevărați ai omului !
- Same old you, pun pariu că ai putea scrie o carte pe tema asta. Dar, am avut atâția ani în care mi-ai umplut capul cu teorii , să le spun, educative . Vii din senin în oraș și îmi ții prelegeri despre mâncare? Pe unde ai fost, ce ai făcut, ce s-a ales de tine? Nu am mai vorbit de atâția ani și tot ce poți spune e ”mâncare” ?!

Vântul adia liniștit și un fir de răcoare a intrat pe geam : camera era încăpătoare dar toată dezordinea sigur o făcea să pară mult mai mică. O canapea maro era în stânga și noi stăteam pe ea. În fața ei era o măsuța mică, cu două pahare, o sticlă de vin și un platou cu ceva pateuri de casă . Mai departe era un birou ce avea un calculator instalat , iar în dreapta lui o mică bibliotecă. Totul în cameră, la prima vedere, părea aranjat, dar se vedea că de fapt, o întreagă dezordine fusese camuflată în câteva minute.

-Păi ce să spun. Am fost la facultate, în caz că te întrebi dacă un bezevenchi ca mine nu ar fi mers. A fost interesant, am reușit să îmi fac câțiva prieteni buni. De fapt, cu unul din ei, tot așa nebun ca mine, am început să lucrăm la un ziar local, de fapt, am înființat un ziar local. Ne-a mers binișor, și încetul cu încetul am reușit să avem propria agenție de publicitate, o editură și un butic. Destul cât să trăiesc cum mi-am dorit. Am o prietenă de ceva timp, s-a mutat acum două luni într-un apartament pe care l-am cumpărat. Nu e chiar mare, dar știi cum sunt prețurile în Germania. Mă gândesc poate ne vom logodi, cine știe. Ei, acesta este rezumatul a 10 ani din viața mea. Acum, sunt curios să văd ce înseamnă 10 ani în orașul nostru.

-Wow, ai fost rapid! Repet întrebarea , te grăbești ?

Am schițat un zâmbet.

-Ok, să vedem. Am fost și eu la facultate, dar sunt sigur că asta puteai ghici cu ușurință. Am mers la Iași, am terminat ceva științe economice, sunt sigur că nu ai înțelege denumirea. Am ales să lucrez în orașul în care am trăit mereu, chiar dacă m-a costat un salariu mai mic și acum tot ce trebuie să fac este să am grijă să nu iasă în pierdere un Mall, trei marketuri și parcul de distracții , au făcut unul mare de tot pe deal acolo, unde obișnuiam doar să stăm la umbră și să povestim. Era plăcut, ții minte, nu?
-Să vorbim? Era plăcut, tu de ce crezi că am venit aici ? Stai liniștit, nu vreau nici un favor, vroiam doar să mai vorbesc cu tine, mi-a fost dor.
-Nici nu mă gândeam altfel. Să revin. Da, lucrez acum drept manager la mai multe afaceri, dacă le poți numi așa. Nu e chiar așa de greu și chiar îmi place ce fac. Aștept un copil, de la o mamă, da , m-am căsătorit acum un an.
-Și încă mai ești căsătorit, nu?
-… ?! Da dom’le. Încă mai sunt căsătorit !!! Auzi la el.
- Se pierde simțul umorului odată cu jurământul ? Hey, mă faci să ma răzgândesc…
- Și totuși ca să inchei discursul: sunt fericit aici, niciodată nu am fost așa de fericit. Simt că am parte de tot ce mi-am dorit. Cine ar fi crezut, nu?

….zzzzzzzzzzz….. -Alo? Da…da… Imediat…Pa!

- Mă bucur, sincer, mă bucur că ești fericit eu încă nu am găsit răspunsul la întrebare.
- Care întrebare?
- Ce este fericirea sau cum o pot obține… Oricum, ce vroiam să zic e că trebuie să plec. Chiar mă grăbesc, nu am spus, ar fi stricat tot farmecul.
- Ce brusc. Pleci așa cum ai venit. Totuși mă bucur că te-am văzut, îmi era dor.

Și adierea de vânt înainta prin cameră , undeva , în colțul camerei, erau ceva obiecte dosite sub covor. O fotografie veche, o diplomă, un CD cu câteva melodii, trei dolari, un ursuleț de pluș și mult, mult praf.

Am pășit pragul, am închis ușa și am plecat. Am lăsat toate acele obiecte de sub covor în urmă, toate acele obiecte și ceva ani din viața mea. Trebuia. Da, mă întorceam la viața mea, mă întorceam să caut raspunsul.

În sectorul 234.122 al brațului stâng din galaxia Nostra, în punctul depărtat al acesteia, se află o planetă ca orice altă planetă din clasa ei. Zori de zi trec și astăzi fără incidente pe Squornshellous II  Zeta , sau simplu, cum i se adresează cei din galaxie : Zeta.

Planeta era una bogată, plină de resurse, însă , din păcate, cu mlaștini acoperite de ierburi înalte. Ceața slăbește și orizontul își face apariția, odată cu primele raze de soare. Totul atârna nemișcat, ca o respirație reținută. Nu se clintea nimic. Pretutindeni era tăcere. Soarele continuă să se lupte cu  ceața, încercând să împartă puțină căldură ici, să dea puțină lumină colo, dar în mod clar ziua avea să însemne pentru el doar o altă lungă călătorie pe cer.

Nimic nu se mișca.

Și, din nou, tăcere.

Nimic nu se mișca.

Tăcere.

Nimic nu se mișca.

Paisprezece ore mai târziu , soarele se scufundă fără speranță dincolo de orizontul opus, cu un sentiment de efort complet irosit . Și câteva ore după aceea reapăru, scutură din umeri și porni iarăși în sus pe cer.
Ei bine, de această dată se petrecea ceva, soarele, putea spune, că ziua de azi nu a fost irosită, nu a luminat în zadar . O saltea tocmai se întâlnise cu un robot.

-Salut , robotule, zise salteaua.
- Bleah , făcu robotul, continuându-și treaba , adică plimbarea înceată în cercuri foarte mici.

În acest moment se cuvine să prezentăm robotul, Marvin după numele său. Marvin este unul din primii roboți lansați cu POA (Personalități Omenești Autentice) de către Corporația Cibernetică Sirius. Acest robot deprimat este grav afectat cu depresie , plictiseală , sictir, în mare parte din cauza faptului că creierul său este comparat drept fiind ”mare cât o planetă”, intelectual, nu fizic, bineînțeles. Niciun lucru nu-i poațe ține ocupat acest creier , oricum, în niciun caz sarcini precum : du hârtia la coș, adu paharul cu apă sau alte lucruri interesante pentru care este folosit. De asemenea trebuie precizat că urăște ușile cu POA de pe navele spațiale, acestea gemând de plăcere de fiecare dată când se deschid sau se închid: hmmmmmmmmmm………….mmmm…..aaaaaahhhhh! Au fost concepute să fie fericite pentru ceea ce fac, probabil prea fericite pentru sarcina de a se deschide și închide singure.
Probabil în adâncul circuitelor sale se află o inimă călduroasă, reușind în nenumărate rânduri să salveze stăpânii-și. Un episod demn de precizat este cel în care stăpânii sunt urmăriți de un robot de război foarte puternic, special trimis pentru a-i ucide.
Atunci, ei l-au abandonat pe Marvin și l-au lăsat să oprească robotul :

”-Dă-te la o parte din calea mea , roboțelule, mârâi tancul.
-Mă tem că am fost lăsat aici să te opresc.
-Tu?! Să mă oprești? Dă-i drumul de aici!
-Cu ce ești înarmat?
-Ia ghicește! spuse Marvin.
-Să ghicesc? se miră tancul.
- Da, dă-i drumul, indemnă Marvin, nu ai să ghicești niciodată.
-Ermmmm…. făcu mașina din pricina unor gânduri neobișnuite , fascicule laser?
Marvin clătină solemn din cap.
-Nu, mormăi tancul, ar fi prea evident. Raze antimaterie?
-Mult prea evident îl mustră Marvin pe tanc.
-Mda. Ce zici de o baterie electronică de asalt?
-Ce mai e și asta ? întrebă el.
-Așa o chestie, răspunse tancul cu entuziasm.
Zgomote, explozii, praf în spatele robotului.
-Nu, zise Marvin, nu-i așa ceva.
-Dar e o armă bună, nu?
-Foarte bună.
-Știu ! rosti mașina de luptă. După alte câteva clipe de gândire: Probabil că deții unul dintre noii Emițători Xanthic Re-Structon Destabilizat Zenon!
-Simpatici, nu-i așa? răspunse Marvin.
-Asta ai? rosti tancul, cu o surprindere colosală în glas.
-Nu.
-Oh , zise tancul, dezamăgit. Atunci trebuie să fie….
-Gândești în termeni greșiți, i-o reteză robotul. Nu vrei să iei în calcul ceva de bază în relația dintre oameni și roboți.
-Ăă , știu, se repezi mașinăria de luptă. E vorba de…
Dupa care se stinse iarăși în procesul raționamentului.
-Gândește , îl îndemnă Marvin. M-au lăsat pe mine un robot ordinar, să te opresc pe tine, o mașină gigantică de bătălie, în vreme ce ei au fugit să se ascundă . Cu ce arme crezi că m-ar fi lăsat?
-Aaa, păi, ăăă, murmură mașina, mă aștept la ceva al naibii de devastator.
-Te aștepți! făcu Marvin. Oh, da , te aștepți . Să-ți spun cu ce m-au lăsat să mă protejez în fața ta ?
-Da, în regulă, acceptă tancul, îmbărbătându-se singur pentru ce era mai rău.
-Cu nimic.
Urmă o pauză extrem de periculoasă.
-Cu nimic? tună masina de luptă.
-Absolut cu nimic, intonă Marvin pe ton plângăreț. Nici măcar cu un cârnat electronic.”

De asemenea Marvin are și spirit artistic, într-o zi în care era plictisit, după ce rezolvase de trei ori toate problemele majore de natură matematică, fizică, chimică, biologică, sociologica, filozofică, etimologică, metereologică, psihologică și obamologică din univers, cu excepția problemelor personale, robotul își dorea disperat să facă și altceva, așadar se apucase să compună cântecele melancolice fără nicio melodie:

”Acum lumea s-a dus în pat
Bezna nu mă va face lat,
Pot vedea în stil plat,
Ce mult urăsc noaptea.”

Cam atât ar fi de spus deocamdată despre Marvin, robotul. Să revenim pe Zeta:

-Ești fericit? întrebă salteaua.

Robotul se opri din învârtit și se uită la ea. O privi enigmatic. În mod clar, era o saltea foarte proastă. Se uita înapoi la el cu ochi mari.
După un timp calculat cu zece zecimale semnificative ca fiind durata exactă de pauză necesară pentru a-și exprima disprețul față de tot ceea ce însemna saltea, robotul își reluă plimbarea în cercuri foarte mici.

-Am putea discuta, reveni salteaua. Ți-ar plăcea să o facem?

Zem era o saltea mare, probabil una de calitate foarte bună. Nimeni nu știe ce obțin saltelele de pe Squornshellous II Zeta de la viața lor. Dar în mod sigur se știe ce doresc ele de la viață, să fie fericite și acest lucru este în mod sigur foarte ușor, de aceea toate saltelele au fost și vor fi fericite în viața lor , fie ea scurtă sau lungă.
Saltelele sunt niște creaturi mari, prietenoase, roz cu două dunguțe albe pe margini , cu câteva buzunare camuflate , saltele ce își duc liniștite viața lor privată pe planetă. Uneori, unele dintre ele sunt prinse, măcelărite, uscate, expediate și folosite de alții să doarmă pe ele.

-Cine a dispărut?
-Zem!
-Zem? zise o saltea.
-Zem?? zise alta.
-Zem?!
-Da, Zem !
Dar cum pe toate le cheamă Zem, niciuna dintre ele nu pare să se supere.

-Nu, răspunse Marvin.
-Numele meu este Zem, zise salteaua. Am putea discuta un pic despre vreme.

Marvin se opri din nou din mișcarea lui circulară.

-Roua, urăsc roua, se pare, că în această dimineață a căzut cu un zgomot înfiorător.

Își reluă plimbarea ca și cum această ieșire din cotidian l-ar fi dus pe culmi apogeice de disperare. Ar fi scrâșnit din dinți în acest moment dacă ar fi avut dinți. Dar nu avea, așa că nu scrâșni. Mersul lui spunea totul.
Salteaua flendură în jurul lui. Este un lucru pe care numai saltelele vii din mlaștină pot să-l facă , tocmai din această cauză cuvântul nu este folosit pe scară largă, puțini cunoscându-i sensul. Flendură într-un mod compasional, deplasând un strat de apă în timpul acțiunii. Scoase câteva bule de aer prin apă, provocator.
Marvin ajunsese să tropăie.
-Cred, că în mintea ta e ceva , rosti salteaua , flendurând.
-Mai multe decât îți poți tu imagina, replică grosolan Marvin. Capacitatea mea de activitate mentală de orice fel este la fel de nemărginită ca însuși spațiul. Bineînțeles, cu excepția capacității mele de a fi fericit.
Trop, trop, trop.
-Capacitatea mea de a fi fericit, adăugă el, ar putea încăpea într-o cutie de chibrituri fără să scoți chibriturile de acolo.
Salteaua plescăi. Este sunetul scos de o saltea vie de mlaștină care e profund mișcată de povestea unei tragedii personale.

P.S ÎN LUCRU!

P.P.S Pentru Biri, uite că nu mai este aceeași Maimuță cu blana verde, enjoy :) .