Acceptare

Încep acest post cu o afirmaţie de care nu pot fugi şi de care mă lovesc în fiecare zi: “sunt o fraieră!!”. Acceptarea a venit odată cu recunoaşterea faptului că nu pot zice NU, însă nu înaintea trecerii prin celelalte patru stadii.

La început a fost negare. Eu fraieră? N-am idee despre ce vorbeşti. [-x

Apoi a fost mânie... Pe cine faci tu fraieră, fraiere? X(

Am trecut prin negociere. Fraieră? Poate fraierucă, poate naivă, dar în nici un caz fraieră! :-s

Ca să ajung la depresie. E nasol să fii fraier, viaţa-i naşpa. 8-|

Şi totul pentru a afirma: "Da, sunt fraieră"

Probabil am exagerat cu apelativul mai sus reamintit, însă trebuie să înţelegeţi prin ce trec. Cred cu tărie că am nevoie de ajutorul unui psiholog, unul al dracului de sarcastic şi nesimţit, de la care să învăţ că mila e pentru fraieri, însuşire de care eu momentan doresc să scap.

Nu ştiu dacă am mai zis vreodată, însă sunt obsedată de oferte. Le caut în toate magazinele, iar de nu o fac, mă găsesc ele pe mine.

Ca de exemplu într-o minunată ratată zi de primăvară, într-un minunat supermarket în care intenţionam să nu cheltuiesc mulţi bani, minunata mea mamă dă peste o donşoară foarte draguţă cu ochi foarte mari care o pune să extragă un bileţel. Mai sus numita a oprit-o pe mama crezând că ea, săraca, e o casnică de cumpără toate căcaturile prezentate în mod frumos, gen alea de la teleşoping  (wrong! aia eram eu). Mami trage biletul cu textul "SURPRIZĂ!", o ia pe gagigă la mişto cum că toate biletele ar avea textul ăsta, ea se precipită în a-i demonstra că nu e loc de fraudă în Romania, se plictiseşte şi mă lasă pe mine să-i ascult ciorovăielile doamnei. Bineînţeles, ştiam că în toate ofertele astea prea bune exista un catch şi că ei îţi oferă jdemii de produse gratis dacă alegi să cumperi unul destul de costisitor cât să-şi scoată ei banii pe toate produsele şi că rar se găsesc lucruri şi ieftine şi bune, însă nu am putut să-i zic doamnei drăguţe să-şi indese oferta aia babană în fund şi să ma lase dracului în pace. Dar nici varianta mai draguţă nu am putut să o aleg, aia de ii zic doamnei să treacă mai repede la subiect/final şi să-mi zică exact ce am de cumparat şi cât ar trebui să scot din buzunar. Nu, eu sunt o scumpică şi o las să-şi zică tot discursul, că de nu, îi taie din salariu. Dar pe deasupra, mai sunt si fraieră (mai ţineţi minte? de la asta am pornit) şi de aceea nu am putut să o refuz. Cum dracu`?!?!

"-Aş putea vinde o bicicletă unei stiuci-de-mare! spune Bunny

Băiatul râde.

-NU... nu... aş putea vinde DOUĂ biciclete unei ştiuci-de-mare!

[...]

-Să fiu al naibii, Bunny băiete, dacă nu i-aş putea vinde un parc de biciclete întreg!”