Damn I hate goodbyes

De la început: NU, nu e acel gen de articol în care , nu că aș scrie de fel asta, spun că  urăsc despărțirile și viața e tristă, de fapt, orice sugerează titlul de mai sus, deși cred că pentru ideea mea nu găseam unul mai bun, de fapt, it rocks , indiferent de ce cred cei care nu citesc blogul, adică mai toți.  Deși sincer apreciez devotamentul lui Bobo :)) .(aka gigi )

Este acel gen de articol în care spun că urăsc încheierile, despărțirile, pa, pa-urile, bye-urile, ne mai vedem-urile, ne mai auzim-urile, te-am pupat-urile, pup-urile, la revedere-urile, sanatate-urile , zai jian-urile, sayonara-urile, ciao-urile, take care-urile , hug-urile, hi5-urile,să trăiți-urile,  cred că am nevoie de ajutor la asta , poate completează cineva lista (note to me :  sigur prostule, comentariile se scriu singure, World Wide Web e un loc magic în care multe lucruri drăguțe se întâmplă like in that world where everyone is a poney and  they all eat rainbows and poop butterflies) .

Pe scurt ideea este că nu îmi place deloc orice fel de ”pa„ pe care trebuie să îl spun. Fie când m-am întâlnit cu cineva si trebuie să plec, fie la telefon, fie pe mail, fie pe mess,fie la ore, fie la o întâlnire oficială, fie pe hmm, fie pe lună, dap, sper să urăsc să spun pa de pe lună, ha, între timp mi-a venit o idee de încheiere pentru mail, pfiu, more , more to go. De ce urăsc asta? Pentru că de fiecare dată acest ”pa” universal trebuie să difere de la persoana la persoana, în funcție de relația pe care o ai cu respectivul, în funcție de vârstă ,în funcție de gradul de rudenie, de rangul oficial, poziția pe scara socială, în funcție de famous-metru , și deși, probabil, de fapt, mai mult ca sigur nu contează așa de mult, majoritatea fiind gen who gives a f….k , eu unul, în marea-mi zuzuzenie ca să nu zic altfel mă chinui și oarecum mă stresez când vine momentul pa-ului. Cu timpul mi-a cam trecut dar tot, se resimte câteodata și atunci spun, de ce? De ce există cuvântul ”pa” și oricare alternativă a lui . Spun și-mi trece, anyway, gândindu-mă azi la asta am zis totuși să încerc să mai scriu un articol pe blog, poate, poate intru în mână. A și da, urăsc încheierile în orice fel de compoziție, compunere, poveste, eseu, articol pe blog, mail, scrisorică, scrisoare, and so on, chestie care cred că se observă în câteva din articolele mele mai vechi.

Și nu, nici să nu vă gândiți la o încheiere, goodbye sau orice altceva cu care să închei acest articol (cred ca e mai bine ”articol” decât englezescul ”post”).Totuși sper să nu ajung în stadiul în care să pun două puncte și :

Încheiere.