Jee, îmi urăsc facultatea! Atât de tare încât îmi vine să urlu. Per total, facultatea ne dezumanizează, ne transformă pe toţi în nişte mici roboţei. Nu mai suntem Andrei, Elena, Grigore, Georgel, Lenuţa, ci suntem domnul inginer, doamna medic stomatolog, domnul programator, etc şi indecişi. Că de nu ai facultate, crede-mă nene că nu ţi se mai adresează nimeni cu domnul/doamna. Eşti alde Fănică, Costică şi Saveta (aţi prins voi ideea).
Ne industrializează complet, însă nimeni nu se mai scandalizează ca pe vremea lui raposatu`. Acum cică-i zice instruire, culturalizare, remodelare, alea alea, cuvinte elevate, că doar suntem studenţi. Care faculate mai produce artişti? Ţara are nevoie de tine, meştere! Tot ea ne ştirbeşte personalitatea, ne ciobeşte moralul, ne erodează psihicul, ne degradează sufletul (pui de Bacovia ce sunt).
Astea toate nu ar fi probleme aşa mari. Dar când EA, nenorocita, iţi fură tot timpul liber, parcă ne cam supărăm. Adică totul până în punctul în care-ţi dai seama că nu ai timp de o băută sănătoasă. Pentru că în liceu, când ţi se adunau toate problemele te relaxai şi tu cu prieteni gen alex, ion, stela şi alte nume de se termină cu skaya. Dar acum când să te bucuri de ei, că timp liber fix … Dacă aş zice cuiva că dorm de câteva luni cu o sticlă de finlandia la cap şi încă nu am terminat-o, nu cred că m-ar crede. Dar la programul actual, o mahmureală m-ar da peste cap o saptamană întreagă. Singurul lichid pe care-l mai beau e cafeaua. Că ea, săraca, mă mai menţine la suprafaţă. Aşa că mă declar oficial persoana cea mai doritoare de o vacanta :-<
ps: postul e posibil să aibă nişte dezacoarde în materie de idei (ordine, legare), deoarece a fost început acu` o saptamână, înaintea unei lucrări la analitica. Cert este că am rămas la fel de revoltată.
Acum zău că aş scrie şi de ce urăsc viaţa de cămin dar îmi simt mintea obosită şi aş pierde din vedere multe aspecte importante. Aşa că las asta pe data viitoare.
App, (Doamne cât mi-s de imprăştiată..îmi vin idei alandala şi nu le pot lega de restu`) (Şi cât timp am făcut eu paranteza anterioară, am uitat despre ce vroiam să scriu) (o sa dau un later edit daca îmi amintesc) aaa:D Gata, mi-am amintit! Azi la engleză ne-a zis profa despre cât de important e titlul într-o lucrare ştiinţifică (<– FOARTE) şi zău că niciodată nu am idei de titluri din alea de-ţi fură ochi şi par că în conţinut ar fi vorba despre ceva interesant. Nici măcar din alea penibile de le citeşti şi-ti dai seama că ai pierde minute preţioase dacă ai da clic să citeşti şi restul preview-ului. Nimic nimic, nada de nada. Să nu mai zic de taguri. Ce taguri, când scriu nişte bazaconii pe care nici macar eu nu o să le mai citesc vreodată? Dar hai fie, incercăm :D
:)))))) buuun tare postul, desi eu nu ma regasesc in el… adica eu am timp liber desi facultatea e grea :(
asta nu inseamna totusi ca imi iubesc facultatea, nici pe departe :))
Daca iti zic ca eu am facut doua facultati (informatica si drept, ambele la zi) si ca noaptea lucram full time mai zici ca tu cu o facultate nu ai timp? :P
Secretul este sa intelegi ca nu tot ceea ce tine de facultate trebuie facut… sunt cursuri si seminarii la care se merita sa mergi pentru ca chiar inveti ceva ce iti va fi util in cariera, dar sunt si multe la care e mai bine sa-ti cumperi cursurile si sa faci cunostiinta cu profesorul de-abia la examen; sunt obiecte care in mod sigur nu-ti vor trebui si la care e foarte OK sa iei un 5 sau un 6… etc…
wow.
(nici eu nu prea dau pe la cursuri, insa nu-mi permit sa iau 5 sau 6 la examene pentru ca taxa la facultate e 50 de meleoane, pe care momentan nu mi le permit :D)