Sub covor

-Intră!

-Hey! Mă bucur să te văd ! A trecut totuși atâta timp, hai, nu mai sta, lasă masa, nu pentru asta am venit. Povestește ce ai mai făcut, nu mai pot de curiozitate, sunt atât de multe lucruri de spus.
-Te grăbești ? Și eu sunt entuziasmat, dar de ce să nu ne simțim bine când povestim? Pregătesc o mică gustare imediat. A, da, și de băut, hmm, un pahar de vin, și să nu te prind că refuzi !!!

De fapt, nici nu prea îmi place vinul așa de mult, dar poate asta era rețeta pentru câteva povești bune cu un vechi prieten.

-Și, totuși ce te-a adus pe aici, mă gândeam că …
-Amintirile. Cred că e de ajuns.

…

Presupun că pentru câteva secunde, retrospectam, ne gândeam cum a fost , sau dacă chiar a fost. Timpul trece așa de repede, dar niciodată nu uiți de unde ai plecat, mereu vei fi conectat cu locul unde te-ai născut, poate de asta eram și eu aici. Viața e frumoasă sau cel puțin așa trebuie trăită în amintiri.

- Mersi, arată foarte bine . Te-ai gândit vreodată cât de importantă e mâncarea și băutura în viața omului ? Mănânci, bei la botez. La serbarea din clasa a IV-a , la banchet, fie el în generală sau liceu. Hey, cine a absolvit facultatea fără să cinstească un pahar cu prietenii ? O nuntă fără ospăț, ai văzut basm fără așa ceva? Și, da, și o înmormântare încheie cu masa. Cred că e over-rated, nu câinele e cel mai bun prieten al omului, mâncarea , băutura, ei sunt prietenii adevărați ai omului !
- Same old you, pun pariu că ai putea scrie o carte pe tema asta. Dar, am avut atâția ani în care mi-ai umplut capul cu teorii , să le spun, educative . Vii din senin în oraș și îmi ții prelegeri despre mâncare? Pe unde ai fost, ce ai făcut, ce s-a ales de tine? Nu am mai vorbit de atâția ani și tot ce poți spune e ”mâncare” ?!

Vântul adia liniștit și un fir de răcoare a intrat pe geam : camera era încăpătoare dar toată dezordinea sigur o făcea să pară mult mai mică. O canapea maro era în stânga și noi stăteam pe ea. În fața ei era o măsuța mică, cu două pahare, o sticlă de vin și un platou cu ceva pateuri de casă . Mai departe era un birou ce avea un calculator instalat , iar în dreapta lui o mică bibliotecă. Totul în cameră, la prima vedere, părea aranjat, dar se vedea că de fapt, o întreagă dezordine fusese camuflată în câteva minute.

-Păi ce să spun. Am fost la facultate, în caz că te întrebi dacă un bezevenchi ca mine nu ar fi mers. A fost interesant, am reușit să îmi fac câțiva prieteni buni. De fapt, cu unul din ei, tot așa nebun ca mine, am început să lucrăm la un ziar local, de fapt, am înființat un ziar local. Ne-a mers binișor, și încetul cu încetul am reușit să avem propria agenție de publicitate, o editură și un butic. Destul cât să trăiesc cum mi-am dorit. Am o prietenă de ceva timp, s-a mutat acum două luni într-un apartament pe care l-am cumpărat. Nu e chiar mare, dar știi cum sunt prețurile în Germania. Mă gândesc poate ne vom logodi, cine știe. Ei, acesta este rezumatul a 10 ani din viața mea. Acum, sunt curios să văd ce înseamnă 10 ani în orașul nostru.

-Wow, ai fost rapid! Repet întrebarea , te grăbești ?

Am schițat un zâmbet.

-Ok, să vedem. Am fost și eu la facultate, dar sunt sigur că asta puteai ghici cu ușurință. Am mers la Iași, am terminat ceva științe economice, sunt sigur că nu ai înțelege denumirea. Am ales să lucrez în orașul în care am trăit mereu, chiar dacă m-a costat un salariu mai mic și acum tot ce trebuie să fac este să am grijă să nu iasă în pierdere un Mall, trei marketuri și parcul de distracții , au făcut unul mare de tot pe deal acolo, unde obișnuiam doar să stăm la umbră și să povestim. Era plăcut, ții minte, nu?
-Să vorbim? Era plăcut, tu de ce crezi că am venit aici ? Stai liniștit, nu vreau nici un favor, vroiam doar să mai vorbesc cu tine, mi-a fost dor.
-Nici nu mă gândeam altfel. Să revin. Da, lucrez acum drept manager la mai multe afaceri, dacă le poți numi așa. Nu e chiar așa de greu și chiar îmi place ce fac. Aștept un copil, de la o mamă, da , m-am căsătorit acum un an.
-Și încă mai ești căsătorit, nu?
-… ?! Da dom’le. Încă mai sunt căsătorit !!! Auzi la el.
- Se pierde simțul umorului odată cu jurământul ? Hey, mă faci să ma răzgândesc…
- Și totuși ca să inchei discursul: sunt fericit aici, niciodată nu am fost așa de fericit. Simt că am parte de tot ce mi-am dorit. Cine ar fi crezut, nu?

….zzzzzzzzzzz….. -Alo? Da…da… Imediat…Pa!

- Mă bucur, sincer, mă bucur că ești fericit eu încă nu am găsit răspunsul la întrebare.
- Care întrebare?
- Ce este fericirea sau cum o pot obține… Oricum, ce vroiam să zic e că trebuie să plec. Chiar mă grăbesc, nu am spus, ar fi stricat tot farmecul.
- Ce brusc. Pleci așa cum ai venit. Totuși mă bucur că te-am văzut, îmi era dor.

Și adierea de vânt înainta prin cameră , undeva , în colțul camerei, erau ceva obiecte dosite sub covor. O fotografie veche, o diplomă, un CD cu câteva melodii, trei dolari, un ursuleț de pluș și mult, mult praf.

Am pășit pragul, am închis ușa și am plecat. Am lăsat toate acele obiecte de sub covor în urmă, toate acele obiecte și ceva ani din viața mea. Trebuia. Da, mă întorceam la viața mea, mă întorceam să caut raspunsul.